КАТЕГОРІЇ:

Автомобілі Біологія Будівництво Відпочинок і туризм Географія Дім і сад Екологія Економіка Електроніка Іноземні мови Інформатика Інше Історія Культура Література Математика Медицина Металлургія Механіка Освіта Охорона праці Педагогіка Політика Право Психологія Релігія Соціологія Спорт Фізика Філософія Фінанси Хімія

Інформація про альтернативні варіанти здійснення імпортної операції

Дата добавления: 2015-06-15; просмотров: 629

În această categorie de sofisme, disonanţele se datorează limbajului. Argumentul propus nu este, de fapt, argument datorită faptului că mijlocul prin intermediul căruia el este adus la cunoştinţa interlocutorului (limbajul) îl denaturează. Altfel ar fi. Dacă în clasa (S1) intrau argumentele aparente determinate de faptul că legătura lor logică cu teza nu era reală, în cazul clasei (S4) intră argumentele aparente determinate de faptul că mijlocul de transmisie le face să fie de aşa natură (în realitate ele putând fi chiar corecte). Câteva dintre ilustrările mai cunoscute pentru această clasă ar fi: sofismul ambiguităţii, sofismul echivocaţiei, amfibolia, sofismul determinat de accent, sofismul incoerenţei între gândire şi cuvinte.

Sofismul ambiguităţii este denumirea generică pentru întreaga clasă a sofismelor determinate de limbaj, dar, el poate fi considerat şi ca un sofism distinct în raport cu altele dinaceastă clasă. El este determinat de faptul că interlocutorul este pus în dificultate de suprasaturaţia de sens a unor termeni sau a unor expresii utilizate în argumentare. Această scoatere la suprafaţă a mai multor sensuri îl pune pe interlocutor în situaţia de a face o alegere neinspirată. Ca urmare, el se află într-o eroare de argumentare datorată limbajului. Ca în exemplul:

“Universul scade. Este serios ameninţat în existenţa lui. Adevărata lui proprietară - un om lipsit de scrupule - simţind primejdia, se adresează unui om de valoare, unui academician, colegul nostru d.general Crăiniceanu, şi îl roagă să ia direcţia. D. general Crăiniceanu primeşte, salvează Universul” (Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Discursuri, Editura Minerva, Bucureşti, 1977, p. 222)

unde este dificil - mai ales dacă discursul se manifestă în planul oralităţii - ca receptorul să-şi dea seama că un jurnal cu titlul “Universul” şi nu universul nostru planetar este în pericol! Pentru Howard Kahane, un astfel de sofism îşi face loc “când ambiguitatea unui cuvânt sau a unei fraze duce la o concluzie greşită”10.

Echivocaţia este un sofism determinat de faptul că unul şi acelaşi termen îşi schimbă, pe parcursul argumentării, sensul cu care el a fost investit iniţial. S.Morris Engel [21: 59] consideră că următorul raţionament este un sofism al echivocaţiei:

Numai omul este raţional

Nici o femeie nu este om

Deci: Nici o femeie nu este raţională

deoarece termenul om (“man”) apare, o dată cu sensul de “fiinţă umană”, iar a doua oară cu sensul de “bărbat”. În fapt, echivocul duce, în acest raţionament, la un nou sofism: quaternio terminorum (sofismul celui de-al patrulea termen, care încalcă o lege a silogismului: silogismul corect are trei termeni şi numai trei).

Nu e greu de observat că una dintre căile cele mai la îndemână de a uza de astfel de sofisme ale echivocaţiei ţin de utilizarea figurilor retorice, mai ales în textul literar:

“Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.

Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,

sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui,

copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,

râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,

şi pietrele, pietrele - umbre de piatră

ale genunchiului meu,

pe care mi-l plec în faţa ta şi mă rog de tine, naşte-mă, Naşte-mă”

(Nichita Stănescu, Către Galateea, în: Ordinea cuvintelor, I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985, p. 160)

Amfibolia este un sofism ce-şi are sursa în limbaj, dar care nu ţine de semnificaţia termenilor (ca în cazul ambiguităţii sau echivocaţiei), ci de structura gramaticală în care este construită o frază sau un enunţ, construcţie ce îl pune în dificultate pe receptor. Textul: “Personajul principal din articolul de sâmbătă de pe prima pagină a «Monitorului» afirmă că a recunoscut un furt care nu s-a finalizat deoarece a fost bătut de poliţişti. De frica bătăii, chiar, el le-a indicat anchetatorilor săi şi locul unde ar fi ascuns lucrurile furate” (Nicolae Manoliu, Apucături staliniste sub caschetă de poliţist, “Monitorul”, 16 martie 1998)

ne pune în dificultate: Cine a fost bătut de poliţişti? Furtul? Individul care a fost arestat? În aceste condiţii, argumentarea suferă în desfăşurarea ei. Amfibolia apare şi atunci când se manifestă o diferenţă de sens între anumiţi termeni şi cuvântul compus cu ajutorul lor. Să urmărim acest fragment din Alice în ţara minunilor de Lewis Carroll:

“- patriotul arhiepiscop de Canterbury găsi de cuviinţă... (povesteşte Şoricelul).

- Ce zici că găsi? întrerupse Raţa.

- Găsi de cuviinţă - răspunse Şoarecele, cam supărat. Doar ştiţi cu toţii ce înseamnă «a găsi de cuviinţă».

- Eu ştiu ce înseamnă a găsi. Când găsesc eu ceva - zise Raţa - înseamnă, de obicei, o broască sau o râmă. Da, vorba e, arhiepiscopul ce-a găsit?” (Citat după: Marta Petreu, Jocurile manierismului logic, E.D.P., Bucureşti, 1995, p. 29)

unde sintagma «a găsi de cuviinţă» are cu totul alt înţeles decât termenii care o compun, de unde şi discuţia de-a dreptul hilară care s-a iscat.

Sofismul dezacordului între «a spune» şi «a face» apare la Blackburn sub denumirea de “sofismul incoerenţei între gesturi şi cuvinte”. De exemplu, ne atrage atenţia autorul invocat, dacă medicul care trage cu nesaţ din ţigară ne argumentează că trebuie să ne lăsăm de fumat deoarece acesta este dăunător pentru sănătate, atunci argumentarea lui nu este decât un sofism al dezacordului dintre ceea ce spune şi ceea ce face! De ce este considerat acest dezacord drept un obstacol al argumentării, mai exact o eroare de argumentare? Pentru că interlocutorul vede că, în ciuda argumentelor care pot fi reale şi puternice în sprijinul tezei, nu sunt luate în seamă şi nu sunt urmate nici chiar de cel care le pune în circulaţie! Un astfel de sofism este întâlnit în permanenţă în textele reclamelor de genul: “More- Nr. 1 în România ! Vă mulţumim pentru că aţi ales calitatea !

Dir. Cons. CEE nr. 89/622: «Tutunul dăunează grav sănătăţii»”

Un asemenea sofism ni se pare adesea un lucru obişnuit, nu-i dăm importanţa cuvenită în argumentare şi, mai ales, nu-l sancţionăm ca pe o gravă eroare de argumentare. Hitler vorbind despre binefacerile păcii, Stalin propăvăduind libertatea de opinie, Talleyrand argumentând corectitudinea în politică reprezintă doar câteva dintre situaţiile discursive, reale sau imaginare, în care suntem în faţa unui sofism al dezacordului între ceea ce se spune şi ceea ce se face. În argumentarea politică, astfel de situaţii sunt aproape o regulă:

“Purtătoarea de cuvânt a lui Radu Vasile a confirmat că şeful său a venit la Palatul Victoria cu intenţia de a-şi strânge lucrurile. Cu puţin timp înainte, BCCC a decis să-l suspende pe Radu Vasile din funcţiile de conducere, pe termen de doi ani, şi să-i interzică să mai candideze pentru acestea în perioada menţionată. Ion Diaconescu a explicat aseară motivele care au stat la baza deciziei de revocare a lui Vasile din funcţia de prim-ministru: s-au primit semnale din străinătate cu privire la instabilitatea politică din România; a încurajat constituirea unor grupuri concurente în partid; a menţinut o stare de nemulţumire; nestăpânirea administraţiei, Vasile neavând calităţi de bun organizator...” (Ion Diaconescu, Radu Vasile în frondă cu PNŢCD, “România

Când ne gândim la calităţile celui care face critica şi calităţile pe care le cere de la cel pe care îl critică, vedem discrepanţa dintre vorbe şi fapte în toată goliciunea ei! A fost crezută, la vremea ei, o asemenea argumentare de cineva?

Aplicaţia 6 :

Fie secvenţa discursivă:

“Un om înarmat îl ajunge din fugă pe Socrate. Acela îl urmărea pe un altul, care alerga de mânca pământul.

- Opreşte-l! Opreşte-l!

Socrate nu se sinchisi.

- Cum n'auzi?! De ce nu i-ai aţinut calea asasinului?

- Asasin? Ce înţelegi prin asta?

- Ce întrebare bizară! Un asasin este unul care omoară.

- Măcelar?

- Nebun bătrân! Vreau să zic un om care omoară pe alt om.

- A, un soldat!

- Idiotule! Un om care omoară un alt om în timp de pace!

- Aha, un călău!

- Netotule! Un om care omoară pe altul la el acasă!

- Păi aşa spune! E un medic! făcu Socrate şi îşi văzu de drum”

(Citat după: Leonard Gavriliu, Mic tratat de sofistică, Editura Iri, Bucureşti, 1996, p. 172)

(a) Să se determine tipul de sofism întâlnit în acest text;

(b) Asumând unele cunoştinţe de logică elementară, să se arate care este fundamentul acestui tip de sofism;

Aplicaţia 7 :

Fie următoarele enunţuri:

(a) “Imaginaţia dumneavoastră valorează mai mult decât vă imaginaţi” (L.Aragon)

(b) “Pasărea a fost ideea oului de a obţine mai multe ouă” (S.Butler)

(d) “Într-o dispută filosofică , câştigă mai mult cel care pierde, deoarece are mai mult de învăţat” (Epicur);

(a) Să se determine dacă ele concentrează sofisme sau nu;

(b) Să se identifice structura argumentării pe care aceste enunţuri se sprijină;

7. Sofismele de tehnică argumentativă determinate de limbaj (S5)

Este clasa acelor sofisme în care anumite tehnici de argumentare devin vulnerabile graţie limbajului utilizat. Câteva dintre sofismele acestei categorii: sofismul compoziţiei şi al diviziunii, sofismul întrebării complexe, sofismul falsei reprezentări.

Sofismul compoziţiei şi al diviziunii este identificat încă de Aristotel în Respingerile sofistice (4, 166a; 20, 177a). Irving M.Copi [19] este de părere că, într-o perspectivă modernă, un asemenea sofism nu poate fi tratat decât cu ajutorul unei logici partitive (logica relaţiei întreg-parte). În viziunea autorului invocat, acest sofism are două forme. Prima dintre ele se bazează peo extrapolare a trăsăturilor părţilor la întreg: întregul trebuie să aibă o anumită proprietate pentru că părţile sale au acea proprietate:

Automobilul este uşor fiindcă piesele din care e făcut sunt uşoare.

Cea de-a doua formă a acestui sofism ţine de relaţia dintre un compus şi constituenţii săi: un compus are o anumită proprietate pentru că fiecare dintre elementele care-l compun are acea proprietate:

Echipa de fotbal a României este bună fiindcă fiecare jucător al ei este bun.

Următorul text pune în evidenţă o argumentare bazată pe sofismul compoziţiei şi al diviziunii:

“Liderii politici şi-au petrecut toată săptămâna lucrând la programul de guvernare. Nici zile de sărbătoare n-au avut. Duminică, pe la miezul nopţii, câţiva dintre ei se aflau tot la Palatul Victoria, aruncând un ochi critic asupra variantei top secret numărul opt de program, pusă la punct în timpul zilei cu ajutorul specialiştilor din Ministerul de Finanţe” (Rodica Ciobanu, Trei mine în Palatul Victoria, “Adevărul”, 15 aprilie 1998)

unde ni se sugerează că dacă guvernul munceşte, fiecare membru al lui munceşte! Ceea ce e o concluzie pripită.

Sofismul întrebării complexe este, în opinia noastră, o eroare de tehnică argumentativă determinată de limbajul utilizat pentru manipularea unei astfel de tehnici. Arta de a pune întrebări este, fireşte, o chestiune de tehnică argumentativă. Pe de altă parte, nu e mai puţin adevărat că întrebarea poate induce în eroare interlocutorul prin modul în care este formulată. Calea erorii este, prin urmare, limbajul.

Discuţiile asupra acestui sofism sunt vechi. Interpretările moderne asupra lui (în special cele datorate lui Woods şi Walton) pornesc de la perspectivele logicii erotetice (logica întrebărilor) şi de la problema presupoziţiilor. Aqvist a subliniat că un astfel de sofism se fundează pe asumarea unei presupoziţii false11. Woods şi Walton consideră că sofismul întrebării complexe e determinat de faptul că, încercând să răspundem la o astfel de întrebare (fiindcă orice întrebare autentică - interogaţia retorică nu este o întrebare autentică - cere în mod imperativ un răspuns), orice răspuns am da (afirmativ sau negativ), presupoziţia rămâne una şi aceeaşi!

Pornind de la exemplul mult invocat în analiza presupoziţiilor interogaţiilor: “Aţi încetat să vă mai bateţi soţia?”, Se observă că presupoziţia întrebării („Individul îşi bătea soţia”) e determinată atât de răspunsul afirmativ, cât şi de răspunsul negativ. Astfel de situaţii se regăsesc frecvent în argumentările cotidiene:

“Am scris mai recent căci la concursul pentru postul de secretar al Consiliului local s-a prezentat doar un singur candidat şi, din cauză căci regulamentul stipulează să fie cel puţin doi candidaţi, concursul cu pricina n-o să se mai ţină. Nu ştim dacă au apărut noi candidaţi, dar se zvoneşte că ar manifesta oarece interes pentru acest post un domn de la prefectură, să-l numim generic Piftode. S-o fi plictisit omu’ de Vitanno Carridi?” (Rubrica “Puls”, “Monitorul”, 15 martie 1999)

unde presupoziţia întrebării (“Piftode a lucrat cu Vitanno Carridi la prefectură”) este prezentă în ambele variante de răspuns.

Sofismul falsei reprezentări (“straw man”) este denumit de Blackburn şi “sofismul caricaturii”: “constă în a modifica poziţia interlocutorului pentru a o face mai facilă atacului şi a lăsa să se înţeleagă că criticile noastre discreditează poziţia adversarului” [5: 235). Secvenţa discursivă:

“- Nu vă place să introduceţi elemente de nervozitate, dar declaraţia dvs. este, totuşi, un astfel de element. Nu vă temeţi de o cursă?

- După părerea mea, lucrurile nu sunt gratuite, ele sunt destul de grave. Am urmărit şi declaraţiile d-lui Constantinescu şi pare că şi dânsul este, într-o oarecare măsură, preocupat de ceea ce se întâmplă. S-a investit mult într-un anumit proiect, într-un anumit tip de politică externă, iar acum se vede că România se găseşte în cea mai vulnerabilă situaţie din ultimul deceniu” (Ion M.Ioniţă, Primăvara '99 - Kosovo; vara '99 - Voivodina; toamna '99 - Ardealul, dialog cu Adrian Năstase, “Adevărul”, 15 iulie 1999).

ne aduce în atenţie un sofism al falsei reprezentări.

8. Sofismele de condiţie determinate de limbaj (S6)

Un prim sofism din această categorie este cunoscutul ignoratio elenchi (“ignorarea tezei”). Acest sofism constă, cum arată şi numele, în ignorarea tezei argumentării: avem de argumentat o anumită teză, dar, în realitate, pornind de la teza dată, argumentăm cu totul altceva. Sau, dacă nu chiar altceva, în orice caz, aspecte colaterale ale tezei. Responsabil pentru o asemenea deviere este, de cele mai multe ori, limbajul folosit, care, prin ambiguitatea sau obscuritatea sa, permite trecerea, de multe ori aproape insesizabilă, de la teză la alte propoziţii. Când o asemenea procedură este utilizată cu intenţia de a-l duce în eroare pe interlocutor, atunci suntem în faţa unui sofism de tipul ignoratio elenchi.

De cele mai multe ori, o subtilă trecere de la teza argumentării la altceva e determinată de polisemantismul limbajului: termeni care aparent sunt asemănători sunt utilizaţi ca identici şi folosiţi în scopul argumentării pentru a duce în eroare adversarul. Să urmărim această secvenţă antologică din Caragiale: “Caţavencu (zâmbind asemenea) : daţi-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare (mângâie şi umflă cuvintele distilându-şi tonul şi accentul) ce, dacă vom lua în consideraţie trecutul unui stat constituţional, mai ales un stat tânăr ca al nostru, de-abia ieşit din...” (I.L.Caragiale, O scrisoare pierdută, în: I.L.Caragiale, Teatru, Editura Albatros, Bucureşti, 1985, p. 104)

care exprimă, până la urmă, un sofism ignoratio elenchi dus la extrem, pentru că este imposibil din textul vorbitorului să ne dăm seama care este teza argumentării sale.

Putem lesne constata că asemenea sofisme populează discursurile politice, acuzarea şi apărarea în discursurile juridice, polemicile literare, disputele internaţionale etc. Iată un astfel de text:

“Un entuziasm pe bază doctă este, în schimb, acela al d-lui Şerban Cioculescu, pur, total, constant, intrasigent şi religios admirator al d-lui Arghezi, dulcea d-sale obsesie.

La Adevărul, la Acţiunea, la Viaţa literară, la Vremea etc. d. Şerban Cioculescu nu scrie decât despre T.Arghezi, adorator suav şi tandru, iubindu-l ca pe o amantă, interpretându-l, ghicindu-l şi apărându-l (mai ales) ca o tigroaică, ori de câte ori cineva îi scarmănă idolul sau numai se uită urât.

Dragostea e împărtăşită: d. Arghezi îl cheamă acasă. Îi trimite comisionari. Vrea să-i vorbească. S-au văzut ieri, nu s-au văzut azi, au să se vadă mâine” (Eugen Ionescu, Nu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 12).

Când ne aşteptam ca autorul să argumenteze teza pusă în circulaţie (“Şerban Cioculescu e un critic entuziast al lui Arghezi”), constatăm că sunt aduse în atenţie cu totul alte elemente care nu au prea multe lucruri în comun cu argumentarea tezei! E adevărat, avem aici o procedură retorică ingenioasă construită cu măiestrie pe un asemenea sofism.

O altă categorie de sofisme din această clasă o constituie sofismele reprezentării punctelor de vedere (van Eemeren şi Grootendorst). Orice critică pe care o facem adversarului trebuie să aibă în vedere punctele de vedere avansate de acesta şi nu ceea ce aproximăm noi ca fiind puncte de vedere ale interlocutorului. De multe ori există o discrepanţă între credinţa noastră cu privire la punctele de vedere avansate de interlocutor şi realitatea acestora din urmă. În aceste cazuri suntem în faţa unei argumentări sofistice: atacăm puncte de vedere fictive ale adversarului! Din acest motiv, reacţia interlocutorului este, în aceste situaţii de denaturare a punctelor de vedere, prezentă:

“...în cazul unui război ca acesta, când se cer unei naţiuni atâtea sacrificii, e un bine, e un folos nepreţuit ca toată lumea să fie guvernamentală; să nu mai existe împărţire între cei cu guvernul şi cei cu opoziţia. Mă întreabă d. Cuza, dar prezenţa d-voastră în guvern nu are să stânjenească opera reformelor constituţionale? D. A.C.Cuza: N-am întrebat aceasta. D. Tache Ionescu: Eu aşa am înţeles: nu are să stânjenească sau nu are să îngreuneze realizarea reformelor?” (Tache Ionescu, Cuvântare în Camera Deputaţilor, Iaşi, 14 decembrie 1916, în: V.Goia, Oratori şi elocinţă românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 212).

O altă cale de a ajunge în situaţia sofismelor punctelor de vedere este aceea a denaturării punctului de vedere al adversarului (prin exagerare sau prin diminuare):

“Emil Constantinescu i-a oferit lui Radu Vasile, de ziua sa, o icoană, din secolul al XIX lea, pictată pe sticlă. «Nu i-am mai dăruit, ca anul trecut, o sabie, pe care am numit-o atunci Sabia reformei, pentru că, între timp, mi-am dat seama că trebuie să-l mai ajute şi Dumnezeu», a spus d-l Emil Constantinescu. Explicaţia avea şi un tâlc, involuntar, nu tocmai potrivit cu acea sindrofie. Ea arată cum a evoluat starea de spirit în birourile Puterii în ultimul an. Sabia reformei nu s-a dovedit o armă prea bună. În loc să taie nodul gordian al crizei, n-n-a făcut decât să-l încâlcească şi mai tare. Se pare că, acum, tot ce le-a rămas actualilor guvernanţi e să spună, pe la icoane «Şi ne iartă nouă greşalele noastre», fără să mai adauge, bineînţeles «Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri», pentru că, în politică, rugăciunile sunt folosite în scopuri ce n-au nimic comun cu metafizica” (Octavian Paler, Adevăruri fără gust de şampanie, “România liberă”, 15 octombrie 1999)

СТРУКТУРА ЗАЛІКОВОГО КРЕДИТУ

№ з/п	Назва тем	Нормативний обсяг годин	З них:
Всього годин з викладачем викладачем	з них:	Самостійна та індивідуальна робота	з них:
Лекцій	Семінарських занять	Практичних занять	Індивідуальна робота	Самостійна робота
	Змістовий модуль І. Ринок як форма функціонування суспільного виробництва.
	Моделі ринку й економічної політики
	Політика державного регулювання
	Всього по змістовному модулю
	Змістовий модуль ІІ. Стан та розвиток ринкової структури та інфраструктури: інноваційна політика держави та ринок земельних ресурсів.
	Інноваційна політика держави
	Ринок земельних ресурсів
	Всього по змістовному модулю
	Змістовий модуль ІІІ. Стан та розвиток ринкової структури та інфраструктури.
	Ринок кредитних ресурсів
	Ринок праці
	Всього по змістовному модулю
Всього годин по дисципліні

Форма підсумкового контролю – залік

Плани семінарських та практичних занять.

План проведення семінарських ЗАНЯТь

Тема 1.Моделі ринку й економічної політики.

З дисципліни:Ринкова економіка.

Категорія слухачів:студенти ННІПП НАВС.

Навчальна мета:

Ознайомлення студентів із ринковими відносинами, які відображають значною мірою специфіку суспільного ладу.

Виховна мета:

Формування у студентів наукового світогляду та сприяння адаптації в сучасних умовах ринкової економіки.

Розвивальна мета:

Розвинути та активізувати у студентів мислення про те, що наближення України до світових та європейських господарських процесів вимагає поглиблення ринкових реформ, здійснення масштабних структурних перетворень, прискорення інституційних змін, проведення економічної політики, спрямованої на модернізацію та раціоналізацію господарських процесів.

Навчальний час: 6 год.

Навчальне обладнання: ТЗН: дошка, мультимедійний проектор.

Наочні засоби: малюнки та схеми, мультимедійні презентації.

Міждисциплінарні зв'язки:

Забезпечуючи дисципліни:

Філософія, Соціологія, Основи економічної теорії, Конституційне право, Теорія держави та права, Історія України, Державне право зарубіжних країн.

Забезпечувані дисципліни:

Господарське право, Міжнародне право, Вступ до маркетингу, Податкове право, Банківське право, Біржове право, Адміністративне право, Цивільне право.

Література до теми:

1. Конституція (Основний закон) України. – К., 1996.

2. Бальцерович Л. Политические экономические системы: проблемы соответствия эффективности. – М., 2002.

3. Башнянин Г.І., Копич І.М., Слюсарик М.П. Ринкові економічні системи: проблеми становлення, функціональної структури і топологізації. – Л., 2001.

4. Боганов І.О. Приватний сектор сучасної економіки (інституціональний підхід). – Л., 2000.

5. Економічні системи: Навч.-метод.посіб: Пер. з англ.. – К.: Амадей, 2002.

6. Западноевропейские страны: Особенности социально-экономических моделей / Отв. ред. В.П. Гутник. – М.: Наука, 2002.

7. Калашников С.В. Функциональная теория социального государства. – М., 2002.

8. Кульчицький Б. Сучасні економічні системи: Навч. Посіб. – Л., 2004.

9. Леоненко П.М., Черепніна О.І. Сучасні економічні системи: Навч.посіб. – К., 2006.

10. Пахомов Ю.Н., Крымский С.б., Павленко Ю.В. Цивилизационные модели современности и их исторические корни. – К., 2002.

11. Чухно А.А. Твори: У 3т. – Т. 1; Т. 2. – К., 2006; Т. 3. – К., 2007.

12. www.ac-rada.gov.ua - Офіційний сайт Рахункової палати України.

13. www.customs.gov.ua - Офіційний сайт Державної митної служби.

14. www.kmu.gov.ua - Офіційний сайт Кабінету Міністрів України.

15. www.mfu.gov.ua- Офіційний сайт Міністерства фінансів України.

16. www.nbu.gov.ua- Офіційний сайт І Іаціонального банку України.

17. www.pravoznavec.com.ua - Електронна бібліотека юридичної літератури «Правознавець».

18. www.ac-rada.gov.ua - Офіційний сайт Верховної Ради України.

19. www.sta.gov.ua - Офіційний сайт Державної податкової адміністрації.

20. www.stat.gov.ua - Офіційний сайт Державної о комітету статистики України.

21. www/treasury.gov.ua - Офіційний сайт Державного казначейства України.

22. http: // ekonomicus/ ru економічний портал, головна мета якого. – надання якісної інформації з найширшого спектру економічних дисциплін. Серед проектів порталу:

- Галерея економістів.

- Навігатор.

- Экономическая конференция.

- Инфотeка.

- Словари.

- "50 лекций по микроэкономике".

- "Основы экономики".

23. http: // www. Libertarium. ru - Колекція тестів російських вчених з проблем економічної теорії і економічної політики, переклади статей та книг відомих західних економістів.

Питання для обговорення на першому семінарському занятті (2год.)

1. Визначення ринку як економічної категорії.

2. Вирішення фундаментальних питань економіки в умовах ринкової системи господарства.

3. Змішана економіка як результат еволюції системи ринкового типу.

Питання для обговорення на другому семінарському занятті (2год.)

1. Порівняльна характеристика планової та ринкової економічних систем.

2. Основні принципи ринкової економіки.

3. Взаємозв'язок та функції економічної теорії і економічної політики.

Питання для обговорення на третьому семінарському занятті (2год.)

1. Теоретичні засади та об'єктивність процесу побудови соціального ринкового господарства в Україні.

2. Національно-економічні інтереси – вихідний пункт визначення національної економічної політики.

3. Національні моделі економічного розвитку.

Основні терміни і поняття:

Ринок, функції ринку, умови функціонування ринку, класифікація ринків, інфраструктура ринку, економічна політика, ліберальна модель ринкової економіки, соціально-орієнтована модель ринкової економіки, соціал-демократична модель ринкової економіки.

План проведення семінарських ЗАНЯТь

Тема 2. Політика державного регулювання.

З дисципліни:Ринкова економіка.

Категорія слухачів:студенти ННІПП НАВС.

Навчальна мета:

Ознайомлення студентів із головною метою державного втручання в економічний розвиток - забезпечення безперервності процесу відтворення національного господарства як єдиного цілого, досягнення економічної ефективності на макрорівні

Виховна мета:

Формування у студентів наукового світогляду та сприяння адаптації в сучасних умовах ринкової економіки.

Розвивальна мета:

Розвинути та активізувати у студентів мислення про те, що високорозвинена ринкова економіка – це оптимальне поєднання засад, притаманних товарному виробництву та цілеспрямованої політики державного регулювання економічних процесів.

Навчальний час: 6 год.

Навчальне обладнання: ТЗН: дошка, мультимедійний проектор.

Наочні засоби: малюнки та схеми, мультимедійні презентації.

Міждисциплінарні зв'язки:

Забезпечуючи дисципліни:

Основи економічної теорії, Конституційне право, Адміністративне право, Цивільне право, Господарське право.

Забезпечувані дисципліни:

Податкове право, Банківське право, Основи фінансів та бухгалтерського обліку, Судова бухгалтерія, Біржове право.